Și în acest an în apropierea mun. Hîncești s-a desfășurat Campionatul Național la Turism și Orientare în spațiu între nevăzători și slabvăzători. Competiția a fost organizată de Asociația Obștească „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Consiliul Raional Hîncești, Federația Sportivilor Nevăzători din Moldova în colaborare cu CS „GALATA” și biroul OT Hînceștia AO ANM.

Foto

În perioada 13-17 iulie 2017 colegiul de arbitri Golovei Lilia (arbitru principal), Berlinschi Iurie, Golovei Andrei, Untilă Victor și Sanduța Valentina a propus participanților (17 echpe, care au reprezentat 19 asociații teritoriale ale Asociației Nevăzătorilor) diverse probe turistice tradiționale și mai puțin tradiționale, dar de la asta nu mai puțin interesnate.

Din nou, am avut parte de o experiență deosebită și am primit o doză mare de entuziasm. Este greu de redat în cuvinte dorința, efortul și insistența fiecărui participant de la slabvăzător până la total nevăzător, în timp ce realizau traseul, propus de arbitri la tehnica turismului pedestru (în prima zi de concurs) și a probelor, propuse în ziua a doua. Seara, deja tradițional echipa, formată din arbitrii (campioni ai RM la turism pedestru) au prezentat un master-class de lucru în echipă pentru cei, care nu au făcut parte din componența echipelor, care au avut vârste cuprinse între 18 și 60 și ceva ani.

Uimitoare este și creativitatea echipelor prezentată în gazetele de perete și Concursul artiștilor amatori. Participanții au descris și au prezentat cu umor probele sportive la care au participat, condițiile de trai și au mulțumit arbitrilor pentru probele interesante, la care au avut ocazia să învețe multe lucruri noi.

Ne-a bucurat mult susținerea acordată de primăria mun. Hîncești, Consiliul Raional Hîncești și reprezentanții puterii centrale în teritoriu. Iar participarea reprezentanților administrației publice centrale și locale la festivitatea de deschidere și închidere a competiției ne-a trezit admirație, dar și invidie albă.

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *