Vezi cum a fost la premiera Cupei Republicii Moldova la Orientare Sportivă!

Weekend-ul trecut (27-29 octombrie)  a avut loc o premieră pentru Republica Moldova. Orientare sportivă la propriu ,,sub pământ”, adică în cramele de la Cricova. La competiție nu au participat doar moldoveni. Puteau fi întâlniți concurenți din România, Belgia, Ucraina și Franța. Mai multe despre eveniment vine să ne comunice organizatorul principal, Golovei Andrei.

,,Competiția până acum era una  tradițională, întâietatea Republicii Moldova și se organiza doar o singură zi. Anul acesta, călătorind peste hotare, am început să interacționez cu persoane din alte cluburi. Acestea mi-au și sugerat ideea de orientare în crame. Eu aveam ceva în cap, dar nu mi se părea realizabil. Totuși, după ceva timp am mers la Cricova , am vorbit cu cei de acolo și am primit un răspuns pozitiv , spre marea mea mirare. Ne-am gândit că nu putem face evenimentul de 2 zile, întrucât doream să fie internațional. Astfel, l-am făcut de 3 zile. Sprint-ul- în oraș, la Botanica, a doua zi la Cricova-cireașa de pe tort, chiar dacă era ziua de mijloc, iar a treia zi în pădurea de la Condrița.”

Ce mesaj le-ai transmite celor care te-au ajutat în organizare?

Domnilor ,,arbritri” (ei mă vor înțelege) și celorlalți organizatori  vreau să le transmit că formează o echipă destul de tânără, entuziasmată, care, după părerea mea, vine de la cel de sus ( nu că m-aș lăuda). Deci, au fost foarte buni, m-au ajutat foarte mult , le mulțumesc. Cu așa o echipă eu pot merge chiar spre europene.

Relatează ceva din impresiile despre eveniment.

Scopurile esențiale ale competiției au fost realizate. Pentru noi era important ca participanții să zică ,,wow” , așa și a a fost. Eu , ca și un lider destul de tânăr, mă mândresc cu asta.

Ce rol are orientarea în viața ta?

O să încerc să evit întrebarea, pentru că deja nu pot înțelege ce rol mai are orientarea în viața mea, ea este însăși viața mea. Dimineață mă trezesc și merg la antrenament, ca sportiv, la amiază mănânc cu cineva, vorbind despre orientare, gândindu-ne la diverse proiecte și seara am antrenamente cu copii. Seara mai și citesc știri…despre orientare!

Cum ai motiva tinerii să practice acest tip de sport?

Mai mult aș motiva tinerii care deja practică orientarea să-i impună, într-un fel, pe ceilalți. Nu se poate explica cuiva ce e orientarea și care sunt avantajele și dezavantajele. Pur și simplu trebuie să încerci.

Weekend-ul s-a dovedit a fi unul frumos , cu oameni frumoși la chip și la suflet, deoarece fiecare radia energie și pozitivism.

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *